Singurătatea este locul şi starea în care nu poţi fi decât tu şi Dumnezeu.
Pierdut în faţa calculatorului,
fără prieteni,
privind ore întregi pe fereastră;
părăsit de fiinţa iubită
sau departe de copilul drag;
sau poate chiar singur în pat,
stând totuşi alături de partenerul
de care te desparte un zid nevăzut...
în mijlocul flăcărilor,
eliminat din societatea umană,
fiindcă n-ai jucat după muzică îngâmfării şi idolatriei,
la fel ca cei trei tineri în cuptorul de foc;
singur ca Daniel, înconjurat de lei,
aruncat din invidia semenilor;
la gura peşterii, ca Ilie,
încolţit de răzbunarea unei femei
şi de deznădejde;
singur pe bancă, în biserică,
fiindcă nimeni nu te bagă în seamă
sau în parc unde nimeni nu te ştie
şi nici nu e interesat
să ştie ceva despre tine;
pe pat, în suferinţă,
singur,
fiindcă oricâţi ar fi în jurul tău
şi te-ar iubi,
nu-ţi pot lua durerea...
însă Cel care ne-a dat viaţa nu ne părăseşte niciodată. El ne spune: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!”.
Şi aceste promisiuni au rămas valabile şi le simţim împlinindu-se în viaţa noastră.